duminică, 14 septembrie 2014

IN ASTEPTAREA PRIMEI ZI DE SCOALA

CATEVA GANDURI LA INCEPUT DE AN SCOLAR

Stimaţi invitaţi,
Stimaţi părinţi,
Stimaţi colegi,
Dragi elevi

      Azi, la nivel național este ziua în care peste tot, în țară, se deschid larg porțile școlii şi inimile noastre  vibrează de emoție, de bucurie și de nerăbdare.
       Semnificaţia cuvantului „şcoală” este foarte largăa: clădire, instituţie, elevi, dascali, manuale, examene, diplome, reuşite si uneori dezamăgiri, loc de muncă, distracţii, pauze, romană, matemarică, si mlte altele, dar mai cu seamă EDUCATIE, CUNOASTERE, INVATARE, DE CARE AVEM NEVOIE TOATA VIATA, pentru că niciodată nu este destul şi la orice varstă trebuie sa ţii pasul cu timpul, deci să inveţi. Aşa ca dragi elevi nu numai voi trebuie să invaţaţi, ci şi noi toţi, pentru că permanent ȋnvaţăm.
    Mă adresez ȋn primul rand elevilor, care sunt şi vor fi cei mai importanţi actori ai un unui sistem social si bineinteles ai sistemului educativ.
     Că paşiti pentru prima oara pe uşa şcolii, sau reveniţi, vă doresc din paprtea mea şi cred că sunt ȋn asentimentul colegilor să spun şi din partea lor, un bun vent .
     În școală, dragi elevi, aflați lucruri noi , vă lărgiți orizontul cunoaşterii, dobândiți noi deprinderi , învățați să învățați, să descoperiți lumea din jurul nostru, dar și să priviți în voi înșivă pentru a descoperi ce vreti de la viață, și cum anume să dobândiți lucrurile dorite.
     De ceea va ȋndemn să fiţi curiosi, să invaţaţi, să aveţi coportamente normale, să vă autodepaşiţi ȋn pregatirea voastră pentru viaţă şi să aduceţi multumiri parintilor. Si vă mai ȋndemn să nu uitaţi niciodată de parinţi, de bunici, să-i cinstiţi cum se cuvine.
Să aveţi un an şcolar cu rezultate bune şi foarte bune.
O să vă spun o povestioara: 
      Cu o zi înainte de a începe şcoala, o mamă, cu tandreţe, ii spune copilului: ”Dragul meu începând de mâine ai să mai ai o mamă”. Speriat, copilul a spus că nu vrea sa se duca la scoala, că nu vrea să mai aiba încă o mamă. Cu blândeţe mama i-a explicat că ea va fi aceeaşi întotdeauna, că doamna învăţătoare va fi mama sufletului şi a minţii lui.
 Eu cred că noi toţi dascălii suntem mame pentru sufletele şi minţile elevilor noştri.
      Dragi colegi, vă muţtumesc, şi aici pentru colaborare, pentru susţinere şi să vă asigur de sprijinul meu atat cat pot eu face, ȋn rezolvarea problemelor şcolii şi ale d-voastră, ca şi om, coleg  şi director.
    Stiu că mnunciţi mult, că vă daruiţi muncii de dascal, şi am convingerea că alături, noi, elevi şi parinţi, cu sprijinul comunitaţii locale, vom desfăşura activitaţi educative de calitate, vom putea răspunde cerinţelor mai mult sau mai putin dificile impuse de legi şi ordine, care guvernează sistemul de ȋnvaţămant romanesc, găsind mereu resurse să ne adaptăm cerinţelor din sistem.
  Vă doresc şi ne doresc  un an şcolar linistit, cu sănătate şi rezultate şcolare şi personale deosebite.
    Stimaţi parinţi, alături de d-voastră şi cu ajutorul d-voastră vom putea şa facem ȋn aşa fel ȋncat copiii noştri să pătrundă tainele cunoaşterii, să dobandească acele deprinderi, care să le facă viaţa uşoara şi ȋmbelşugată. Veniţi aşadar cu ȋncredere spre şcoală ori de cate ori este nevoie şi ȋmpreună vom gasi soluţii constructive la problemele şcolii. Să avem ȋncredere şi respect reciproc. Vă aşteptăm cu placere.
     De o importanta mare ȋn viaţa şcoli este comunitatea locală, reprezentantii conducerii ei fiind azi alături de noi şi le mulţumesc.
    Aţi observat, sper, că de caţva ani comunitatea locala are tot mai multe răspunderi vizavi de activitaţile educative. Multe din problemele şcolii sunt azi ȋn sarcina consiliului local şi al primăriei, cum ar fi alocări bugetare pentru administrare instituţii şcolare, hotărari privind reţeaua şcolară din comună, răspunderi privind buna funcţionare, şi altele. 
    Avem noroc de o bună colaborare din partea consiliului local şi primăriei. Reprezentanţii Consiliului local si primăriei sunt azi prezenţi aici si de fiecare dată cand avem nevoie sunt alături de noi. Le mulţumesc şi sper ca buna colaborare sa dăinuie mereu.
     Dacă astăzi şi ȋn acest an şcolar ne vom desfaşura activitaţle ȋn spaţiul şcolii, proaspat igienizat este datorită alocării din partea primariei a sumelor necesare pentru igienizari. Avem asigurat necesarul de combustibil pentru iarna, toate utilitatile la zi achiate. Sunt cateva exemple care arată că suntem ajutaţi, sprijiniţi.
         Ne dorim pe viitor pastrarea unei bune colaborari, mai ales ca avem nevoie permanent de sprijinul lor, pentru a ȋmbunaţăţi condiţiile materiale si administrative ale unitaţilor şcolare, vom avea nevoie şi de sprijin financiar pentru drepturi salariale, din cauza numarului mic de elevi.
   Este alaturi de noi reprezentantul poliţiei locale, care de fiecare dată cand avem nevoie ne sprijină ȋn rezolvarea problemelor specifice, dar şi ȋn instruirea elevilor pentru prevenirea actelor de violenţă, de comportament nedemn de statutul de elev. Ii mulţumim şi ne dorim o colaborare fară evenimente. 
  Fie ca acest an şcoalar să fie un an liniştit, cu realizări şi ȋmpliniri pe măsura eforturilor depuse, să avem sănătate şi ȋncredere ȋn noi mereu.

 SCOALA IN IMAGINI:


































miercuri, 19 martie 2014

ERASMUS +


   
    
    Erasmus+ este noul program al Uniunii Europene, în domeniul educaţiei, formării profesionale, tineretului şi sportului. A demarat în 2014 si este construit pentru perioada 2014 – 2020, un program mai complex, care le înglobează pe toate celelalte şi are o componentă importantă dedicată sportului.
    Pentru a beneficia de finanţare prin acest program instituţiile trebuie să fie iniţiatorii accesării de fonduri, procedurile constand în caţva paşi:
-         -  Obţinerea Codului de identificare (PIC), care este unic şi valabil pe toată perioada 2014 – 2020;
-         - Depunerea online a formularelor de candidatură, la termenele limită stabilite pentru fiecare program în parte.
Detalii despre program se pot obţine pe  Erasmus+RO, sau https://www.facebook.com/ErasmusPlusRO
    Unitatea noastră şcolară a reuşit să obţină codul PIC si ieri, 18.03.2014 a fost depus online formularul de candidatură pentru programul de mobilitaţi de formare.
  S-au solicitat trei granturi, pentru cursul  “ Grand Tour en Europe: créativité, innovation, citoyenneté active et dialogue interculturel ’’ , cu derulare în perioadele : 21.07.2014  – 25.07.2014 la Lisabona şi 08.08.2014 - 12.09.2014, la Granada.
   Avem speranţe mari în ceea ce priveşte aprobarea solicitării noastre şi vom vedea !!! Sa fie cu noroc !

INSCRIEREA IN INVATAMANTUL PRIMAR

INFORMATII PRIVIND INSCRIEREA IN INVATAMANTUL PRIMAR PENTRU ANUL SCOLAR 2014 - 2015


Ca rmare a incheierii fazei I a etapei I de inscriere in invatamantiul primar pentru anul scolar 2014 - 2015, in unitatea noastra scolara situatia este urmatoarea:
- in perioada 17.02.2014 - 14.03.2014 s-au depus la secretariatul Scolii Gimnaziale Iohanisfeld 14 cereri pentru inscrierea in clasa pregatitoare;
  - 7 cereri pentru inscriere in clasa pregatitoare, pentru Scoala Gimnaziala Iohanisfeld;
  - 7 cereri pentru inscriere in clasa pregatitoare, pentru Scoala Gimnaziala Otelec - cu predare in limba maghiara;
- pentru clasa I nu s-a depus nicio cerere.
      Toate cererile depuse au fost validate, conforme situatiei introducerii cererilor-ETAPA I - clasa pregatitoare, jud.. Timis, elaborate de B.D.N.E. - inscrierea in invatamantul primar.
     Au fost respectate graficul si termenele specifice acestei etape, pe percursul desfasurarii primei etape nu au existat probleme sau incidente. 
 În data de 24 martie debutează etapa a II-a de înscriere în învățământul primar.
  Informatii suplimentare se pot obtine la secretariatul scolii.

vineri, 7 martie 2014

De 8 MARTIE

SĂRBĂTOAREA ZILEI DE 8 MARTIE LA SCOALA GIMNAZIALA IOHANISFELD 

   Elevii şi copiii scolii noastre au sărbătorit şi s-au bucurat alături de mămici şi cadre didactice cu ocazia zilei de 8 MARTIE.

    Copiii de la grădiniţă au desfşurat activităţi ȋn colaborare cu mămicile, sub ȋndrumarea d-nei educatoare Monica Cermure. Activitatile au avut ca rezultat o expoziţie-panou cu lucrarile commune copil – mămică.

    Iată cateva imagini: 
















   

   La clasa I, elevii au prezentat un program complex: scneta " O Familia unita", cantecele si frumoase poezii, dedicate de catre fiecare elev, special pentru mama sa. Poeziile, de o sensibilitate deosebita, au fost scrise de catre d-na invatatoare Susana Marin.
  Poezii speciale, scrise de o persoana speciala, rostire de elevi speciali, penreu persoane spaciale: "MAMELE": 

                POEZII 8 MARTIE
(pentru elevii clasei I )
                Autor: inv. Susana Marin


1.Alex M.
Mama mea nepretuita
Iti sarut mana muncita
Obrazul de griji brazdat
Pentru-al  tau singur baiat.
Mama scumpa vreau sa stii
Eu cu drag te-oi ingriji
Si te voi tine de mana
Cand o sa ajungi batrana.



 2.Cristi
Sunt Cristian, nume frumos
Sunt un baiat chiar norocos
O mama buna mi-a dat viata
Si  toti bunicii ma rasfata.
Ei imi  croiesc  prin viata  drum
Si sa ma ratacesc,  n-am cum.
Imi sunt model demn de urmat
Ca sa ajung un om bazat.
Si chiar de-s mic, observ usor
Stradania si truda lor
De-a respecta o randuiala:
De a munci, de-a face scoala.
In asta zi de sarbatoare
Vreau sa  transmit printr-o  urare
Dragoste, recunostiinta,
Pentru cea mai scumpa fiinta:
Mama draga sa traiesti,
Cei doi copii frumos sa-i cresti!
Si tu bunico, tot asa,
Sa-mi fii mereu alaturea!



 3.Alex D
Eu sunt Alex si as spune
Mamica mea, e o minune
Caci doar ea stie atat de bine
Orice durere sa-mi aline
Ea mi-a dat viata si ma creste
De tot ce-i rau ma ocroteste.
Azi, in zi de sarbatoare,
Privesc la flori, privesc la soare,
Din ele vreau sa impletesc
Doua cuvinte:TE IUBESC!


                                                                                                                                                                4.Robert
                                                                                 Mama mea cea zambitoare
                                                                                 Pentru mine esti o floare
                                                                                 Ce o port plin de respect
                                                                                 In inimioara  din piept.
                                                                                 De mi-e greu sau de mi-e bine
                                                                                 Eu te stiu mereu cu mine
                                                                                 Si-n fiece dimineata
                                                                                 Mi-amintesc ca mi-ai dat viata
                                                                                 Si tot tu ma ocrotesti
                                                                                 Cat de minunata esti!
                                                                                 Iar astazi in loc de flori
                                                                                 Te sarut pe obrajori!

5.Niki
Mama mea cum alta nu-i
Pentru singurul ei pui.
Fara tine, pe pamant
Ar fi tot ploaie si vant.
Numai tu poti alunga
Tristetea din calea mea.
Stiu ca orisiunde esti
Tu la mine te gandesti
Tot tu mi-aduci alinare
Daca uneori ma doare.
Astazi iti marturisesc:
Cat tot cerul te iubesc!

6.Andreea

Pentru mine mama mea

Este si  prietena mea.

Ea m-asculta, ma vegheaza

Mama nicicand nu tradeaza.
Mama-i cea mai calda fiinta
Ce ma creste in  credinta.
Cu blandete ma invata
Sa ajung om bun in viata.
De aceea-ti multumesc,
Mama scumpa, te iubesc!

7.Denisa
Vreau sa spun ca-i greu sa fii
Mama de mai multi copii
Sa trudesti plin de rabdare
Sa-I impaci pe fiecare.
Insa maicuta mea stie
Pentru toti mama sa fie.
Munceste inca din zori
Sa ne vada marisori.
Ea  a fost nu doar o data
In casa, mama si tata.
Noi cu toti o pretuim
Si-i spunem ca o iubim.
8.Lavinia
Eu sunt o fetita mica
Dar am mama si bunica
Care sa se ingrijeasca
Ca nimic sa nu-mi lipseasca.
De aceea-s bucuroasa
Si ma duc cu drag acasa.
Stiu ca bunica-i cu mine
Pana ce mamica vine.
Azi  spun: la multi ani mamico!
 Te iubesc mult, mult,  bunico!

9.Dariana
Mama mea nume de floare
Doar o fata mandra are
De-aceea m-oi stradui
Sa-i aduc doar bucurii,
Iar atunci ,cand voi fi mare,
Eu sa-i aduc alinare.
Ea face azi  pentru mine
Totul, ca sa-mi fie bine.
Ma-ndruma, ma-ncurajeaza
Si toti pasii mi-i vegheaza
Si te simti atat de bine
Cand  mama sta  langa tine.
Domnul  sa-ti dea sanatate,
Doar de bine sa ai parte!


                                                                                             10.Roxana
                                                                                              Doua maini cu-ndemanare
                                                                                              Mamica mea scumpa are
                                                                                              Si orice ne trebuieste
                                                                                              Mama repede croieste.
                                                                                              Tot mama este cea care
                                                                                              De noi, zilnic, grija are.
                                                                                              Numai ea  in lume poate
                                                                                              Sa aiba raspuns la toate.
                                                                                              Orice  mama-i unicat
                                                                                              Si nu e de cumparat.
                                                                                              Sa-mi  traiesti cu sanatate
                                                                                              Pentru mine si-al meu frate!
11.Alexandra
Mama creste azi trei flori
Eu si mai doi fratiori.
Ma-ntreb mamico cum poti
Sa te ingrijesti de toti
Chiar daca esti tinerica
De greu mama nu ti-e frica.
Azi iti spun ca pretuiesc
Tot ce faci si  te iubesc.
Si nicicand nu voi uita
Mama draga, truda ta.


                                                                                                                                                       12.Narcisa
                                                         Sunt o fata frumusica
                                                         Si la mama-s cea mai mica
                                                         Ma alinta toti din casa
                                                         Ca sunt cam copilaroasa
                                                         Dar ma simt asa de bine
                                                         Ca te am mama pe tine.
                                                         Doar tu poti face magie
                                                         Totul bine ca sa fie
                                                         Si sa crestem fericiti
                                                         Cei trei copii la parinti.
                                                         Nu stiu azi cum as putea
                                                         Sa-ti arat dragostea mea?
                                                         Doar un lucru eu iti cer,
                                                         Priveste noaptea la cer!
                                                        Tu sa stii ca, orice stea,
                                                        Cuprinde dragostea mea.

13.Lorena
Sunt copil dar am luat seama
Cat de importanta-i mama
Si mereu asa va fi
Oricati ani vom implini.
Mama-ti da viata cu drag
Tot ea te asteapta-n prag
Si pentru orice pacat
Mama prima te-a iertat.
Iar cand ai vreo suparare,
Tot pe mama ta o doare.
Mama atunci e fericita,
Mama atunci e multumita,
Cand copiii-s fericiti,
Cand copiii-s multumiti.
Azi din suflet o spun tare:
Mama, n-ai asemanare!

                                                                                                                                     14.Geanina
                                                                      Vreau sa va spun tuturor
                                                                      Ca eu am  un fratior
                                                                      Care Luca se numeste
                                                                      Si vad cum mama il creste…
                                                                      Si asa, mi-am dat eu seama,
                                                                      Cu cat greu m-a crescut mama
                                                                      Si prin cate a trecut
                                                                      Pana mare m-am facut.
                                                                      Cum  te hraneste, te schimba,
                                                                      Si in brate cum te plimba,
                                                                      Iti stie orice miscare
                                                                      Isi da seama ce te doare,
                                                                      Fara ca sa ii vorbesti
                                                                      Ca nu poti, doar ganguresti.
                                                                      Doar mamica ta ghiceste
                                                                      Ce doresti, ce iti lipseste.
                                                                      Sunt saraci, chiar de au bani,
                                                                      Doar copilasii orfani.
                                                                      Mama draga, multumesc
                                                                      Te sarut si te iubesc!

15.Mihaela
E-nceput de primavara
Inima mi-o simt usoara
Ca de mine se-ngrijeste
Mama mea ce ma iubeste.
Uneori as vrea sa zbor
Sa spun tare, tuturor
Ca in lume, cea mai cea,
Este mama, mama mea!
Dar ,orice copil va spune,
Dintre mamele din lume
Mama lui e mai frumoasa
Si  cea mai marinimoasa.
Iar eu il cred, pe cuvant:
Mama-i sfanta pe pamant!

16.Georgiana
Dragi parinti si copii mici
Multe s-au spus azi aici
Si sa va vorbesc si eu
Va spun sincer, nu mi-e greu.
Mama pentru mine este
Ca o frumoasa poveste
Ce s-a spus si se va spune
Tot mereu in asta lume.
Orice mama ar putea,
Muntii din loc a muta,
Din dealuri sa faca vai,
Pentru copilasii sai.
Astazi fac o rugaciune
Pentru mama mea anume:
Domnul sa o ocroteasca
Si ani multi sa-i daruiasca!

17.Anna
Are mama doar o fata
Si-i azi emotionata.
Ea m-alinta si ma iarta
Chiar de gresesc, cateodata…
Eu te rog, draga mamica,
Aminteste-ti ca sunt mica !
Vreau sa invat de la tine
Sa stiu ce e rau, ce-i bine,
Sa ai cu mine rabdare
Pana ce voi creste mare!
Azi e o zi speciala
Si-ti spun ca, aici in scoala,
Am prieteni si e bine
Dar, nimeni nu e ca tine!
Cat te iubesc, nimeni n-o stie
Dar, prin aceasta poezie,
Am vrut doar sa iti amintesc,
Putin din: “ce mult te iubesc!”






    La clasa a IV-a d-na invatatoare Maria Bolbos impreuna si elevii clasei au pregatit pentru mamici o sceneta potrivita momentiului : Primavara si 8 MARTIE.
   Cateva imagini graiesc:













   Tuturor o primavara fericita si multa sanatate!!!!!!!!!!!!!!!!!!!